Memoria este, într-o definiție
foarte simplă, procesul psihic de întipărire, păstrare și reactualizare a
informațiilor. Memoria umană devine proces cognitiv superior care redă trecutul ca trecut prin
intermediul/ desfășurarea celor trei subprocese amintite mai sus. Această
superioritate este dată cu precădere de
două dintre caracteristicile sale (activă, selectivă, situațională, relativ
fidelă, mediată, inteligibilă), ultimele două, adică mediată și inteligibilă. Ele arată un comportament mnezic(al
memoriei) inteligent, relația cu
celelalte procese sau fenomene psihice ,
în special cu gândirea.
Procesele senzoriale îi oferă o mare parte din
informații. La rândul ei se împlică în desfășurarea acestora. Asocierea unei senzații izolate cu denumirea ei(păstrată de memorie) duce la
conștientizarea sa. În percepție s-a
constatat că experiența cu obiectul (dacă obiectul a mai fost perceput, păstrat
în memorie) ușurează, grăbește percepția
sa, ca și asocierea cu denumirea păstrată de memorie. Relația cu reprezentarea am analizat-o la
reprezentare. Informațiile nu sunt doar
stocate ci organizate, structurate într-o
ordine logică ce arată legătura cu
gândirea. La rândul ei gândirea nu s-ar putea desfășura fără memorie ;
în procesul gândirii, desfășurat într-un timp dat, există premise, ele se
prelucrează și se trage o concluzie. Aceasta poate deveni premisă
pentru operarea pe mai departe. Fără
memorie n-am avea premise, deci n-am înțelege , n-am putea rezolva probleme.
Memoria asigură continuitatea procesului, legarea unei idei de următoarea. Memoria este legată de imaginație. Noul nu poate apărea din nimic, memoria oferă datele
experienței care apoi sunt transformate, tot memoria e cea care îi păstrează
rezultatele. La rândul ei,
imaginația oferă memoriei o serie de metode personal- originale de a memora mai
bine (ex. asocierea unei liste de informații cu o combinație de cifre) . Memoria
e legată de limbaj. Exprimarea informațiilor în cuvinte duce la o mai bună memorare. La rândul său
memoria permite într-un discurs legarea unei fraze de următoarea, asigură
continuitatea discursului , fărăca omul săse repete, continuitate semnalată și la gândire.
Selectivitatea
memoriei depinde de foarte mulți factori : reținem ce ne place, iar o amintire poate să ne bine-dispună –legătura cu afectivitatea, memorăm, reținem ce ne
interesează sau ne trebuie- legătura cu motivația,
totodată, o amintire ne poate motiva. Memoria presupune efort, voință, deasemenea existența unui scop
bine fixat în memorie susține desfășurarea efortului voluntar. În forma ei
voluntară și logică memoria presupune atenție,
lipsa ei duce totdeauna la erori.
Selectivitatea memoriei depinde și de trăsăturile de temperament (ex.
fire orientată spre interior și trecut- fire orientată spre ceilalți și viitor)
, de caracter ( ex. optimism sau pesimism) , de domeniul în care omul are
aptitudini. Calitățile memoriei, dezvoltate de-a lungul vieții prin exersare devin
componente operaționale, intră în structura unor aptitudini complexe, generale
sau speciale.
Prin legăturile cu toate fenomenele psihice
memoria a fost considerată condiție fundamentală a vieții psihice
sau ”piatră unghiulară a acesteia” (piatra unghiulară, folosită în
arhitectură este cea care susține arcada, se mai numește și cheie de boltă)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu