Într-un moment în care revista liceului era "pe linia moartă", elevii căro-ra le-am fost "dirigă"au realizat un proiect ambiţios, revista clasei. A apărut lunar, timp de trei ani şi cu o ediţie anuală în limba engleză. Am fost numită DIRECTOR ONORIFIC, cu legitimaţie, cu poză. Am înţeles repede care era rolul meu: să-i las să facă ce vor, fără a-i cenzura vreodată, să-i susţin în toate proiectele, să fiu un "tampon"( amortizor de şocuri) între ei şi profesorii clasei fără simţul umorului, să semnez hârtii (făcute impecabil) când organizau câte o "gală de lansare" a unui număr nou. Cred că mi-am îndeplinit rolul, astfel încât revista apărea, fiind aşteptată cu nerăbdare şi de elevi, şi de profesori. În ciuda unor "consecinţe mici" (note!) pe care nu le puteam contracara, ei şi-au spus punctul de vedere despre tot ce însemna universul lor: şcoala şi lumea, poezia şi muzica, sportul şi ştiinţa, ... Îmi amintesc şi "paginile de comă", "integreşniţele", mica "publicitate", "Digestia la gasteropode"....combinată cu informatica..., surprinzătoarele eseuri despre orice...
După 10 ani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu