Relația între limbaj și celelalte fenomene psihice

         Limbajul face parte din categoria activităților psihice. Deși are o desfășurare în timp, etape el nu prezintă caracteristicile definitorii ale proceselor psihice: chiar dacă are un mod de realizare propriu și o formă mintală specifică, el nu are conținut informațional propriu, adică prin limbaj să obținem din realitate un tip anume de informații care să nu poată fi obținut decât prin limbaj. Limbajul transpune în forma sa specifică(sonoră, mintal-asonoră sau grafică)  informații obținute prin  procesele psihice cunoscute: exprimă o senzație, descrie o imagine perceptivă sau o reprezentare, transpune în cuvinte relații,  idei, lucruri din trecut, anticipările, noutatea.

    În sistemul psihic uman  limbajul este legat de toate celelalte fenomene psihice. Din acest motiv a fost numit ”ax al vieții psihice”, legat prin ”fire nevăzute, dar funcționale” de tot ce-l înconjoară. Asocierea denumirii cu o senzație contribuie la conștientizarea acesteia.  În cazul percepției,  limbajul, denumirea, contribuie la formarea mai rapidă a imaginii perceptive.  Semnificative sunt așa-zisele ”imagini lacunare”- imagini formate din fragmente puține din contur, despre care privitorul nu poate spune ce este. Îndată ce i se spune ce reprezintă, fragmentele se leagă între ele și privitorul exclamă : așa e !  Am analizat în cazul reprezentării     ce rol are  limbajul : declanșează apariția reprezentării, leagă reprezentările între ele, etc.

       Ca instrument al activității mintale , limbajul este legat de procesele de cunoaștere superioare. Ne amintim de raportul de unitate cu gândirea. Limbajul permite acesteia să opereze. Și imaginația beneficiază de acest instrument, procedeele ei sunt mijloace de operare mintală. În cazul memoriei, operațiile specifice acesteia, numite mnezice, beneficiază de aportul limbajului, ducând la o mai  rapidă întipărire, o păstrare mai trainică, o mai promptă și mai fidelă reactualizare.  Din legătura cu aceste procese apare funcția cognitivă a limbajului.

       În cazul afectivității, prin funcția expresivă, limbajul permite exteriorizarea emoțiilor, sentimentelor, etc, dar și cuvintele, frazele, discursul cuiva,( în funcție de cum folosește mijloacele  de stil), declanșează  trăiri afective. În cazul voinței, rolul limbajului apare chiar din definiție (proces de reglaj superior prin mecanisme verbale) , declanșarea ei,  susținerea efortului la cotele cerute și pe durata cerută de atingerea scopului se face verbal (ex. :”vreau!” ”trebuie!”, ” sunt în stare!”etc. Atenția în forma sa voluntară se declanșează prin formula ”ia să fiu eu atent!”. Verbalizarea permite conștientizarea dar și definirea unor motive și departajarea lor de scopuri.

        Nivelul de dezvoltare a limbajului (bogăția vocabularului, energia, stilul în care e utilizat acesta, folosirea mijoacelor expresive  lingvistice) caracterizează personalitatea celui ce folosește limbajul, atribuindu-I însușiri precum: ”vorbăreț”, ”tăcut, interiorizat”, ”bun orator”, ”laconic în vorbire” etc.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                              Prof.O.Roateș