Voința reprezintă un proces de reglaj
superior prin mecanisme verbale care
constă în mobilizarea energiei psihonervoase necesare depășirii obstacolelor și
atingerii scopurilor conștient propuse. Ea se manifestă sub forma activității
voluntare. Ca și celelalte procese sau fenomene se află în legătură cu toate celelalte, numai în acest mod se poate desfășura în mod optim.
Și în cazul voinței putem analiza din ambele perspective : intervenția
celorlalte în desfășurarea ei și intervenția ei în desfășurarea
celorlalte.
Actvitatea voluntară prezintă
obligatoriu motiv, scop și mijloace de realizare. Chiar în desfășurarea ei, în
diferitele sale etape putem constata intervenția celorlalte fenomene psihice.
În prima etapă se actualizează anumite motive și orientarea preliminară spre anumite
scopuri. Motivele pot fi de tot felul ( de la organice la cele superioare, de
la cognitive la afective etc. Legarea motivului de scop înseamnă dorință, apoi, formularea în cuvinte( limbaj) ca intenție și în final se construiește planul mintal al acțiunii. Aici gândirea are rolul hotărâtor. Ea e cea care surprine relațiile dintre cerințele obiective și capacitățile
subiective, deci mărimea obstacolului, orientează
voința spre scopuri raționale, realizabile, apreciază modalitățile, mijloacele
de execuție a activității. În etapa
luptei motivelor concurente, care îndeamnă omul către activități (scopuri)
diferite, tot gândirea e cea care ajută voința să aleagă scopul mai valoros,
consecințele ce decurg de aici. Prefigurarea imaginativă a acestui scop valoros susține deliberarea. În etapa deciziei (alegerea unui motiv
valoros și eliminarea/ amânarea celorlalte) intervin trăirile afective (omul resimte efectiv, chiar
dramatic, situațiile implicate în
satisfacerea unora și nesatisfacerea
altora). Tot în această etapă a deciziei intervin o serie de trăsături
de personalitate: trăsături temperamentale, nivel de aspirații,
atitudini față de succes/eșec, sistemul personal de valori, trăsături voluntare
de caracter. În etapa execuției sunt
mobilizate toate înformațiile(unele din memoria
persoanei), operațiile și capacitățile (aptitudini, inteligență, creativitate) cerute de activitate. În etapa verificării
rezultatului și generalizării schemei de lucru , spre a putea fi folosită și
altă dată, iarăși gândirea revine în
prim plan.
În sens invers, voința intervine, își
pune amprenta pe toate fenomenele psihice care se încadrează într-o activitate
voluntară. Omul poate avea senzații
voluntare concordante cu trebuințele ( vreau ceva dulce, vreau să mă relaxez,
etc.) În condițiile reglajului voluntar, percepția
spontană se transformă în observație. Reprezentările sunt mobilizate voluntar în rezolvarea problemelor,
în verificarea rezultatului obținut. Memoria
se realizează în forma ei voluntară, iar cea involuntară îi este subordonată. În
momentele mai dificile ale activității intervine atenția voluntară, gândirea
are în momentele ei productive de vârf o
dirijare conștientă și voluntară remarcabilă. Prezența voinței constituie criteriu de clasificare a formelor imaginației: visul de perspectivă, imaginația
reconstitu-tivă, imaginația creatoare se desfășoară cu reglaj voluntar. Motivele irealizabile sunt eliminate sau
amânate voluntar.
Procesele afective
sunt și ele beneficiarele acestui tip de reglaj. Știm că există trăiri positive
sau negative. Ele sunt energetice mobilizează și reorganizează resursele
energetice ale omului. Reglajul voluntar
se îndreaptă către păstrarea trăirilor ce susțin activitatea,
diminuare sau chiar eliminarea celor ce împiedică activitatea, atingerea
scopului( îngrijorare, neliniște , teama, frustrarea etc.)
Legat de personalitate,
calitățile voinței sunt integrate în structuri mai complexe și devin trăsături
voluntare de caracter.
Prof. Olga Roateș
Va multumim!
RăspundețiȘtergere