Termenul de afectivitate desemnează
totalitatea proceselor afective, omul
dispunând de o mare varietate a acestor fenomene, de la cele mai simple și la cele complexe. Omul nu rămâne indiferent la realitate,
aceasta trezește un ”ecou” în plan psihic, o serie de trăiri sau
atitudini afective, ele reprezentând forma
subiectivă sau mintală a acestor procese.
Afectivitatea reprezintă o componentă bazală a psihicului fiind legată
de toate fenomenele psihice, de la cele inconștiente până la cele maximal conștientizate. Este
specifică ființei umane( față de roboți, care nu au așa ceva ) dar și
animalelor- formele mai simple.
Legătura cu celelalte fenomene
psihice o putem analiza din modul în
care ele se produc. Relația de concordanță sau discordanță dintre realitate(obiectivă sau subiectivă) și motivația diversă a omului duce la
apariția proceselor(trăirilor ) afective.
Deci punctul lor de pornire/ declanșare se află într-un fapt de cunoaștere ce se raportează la motivație. Iată câteva exemple. Senzația de frig resimțită la un moment
dat e în discordanță cu nevoia de
confort termic- rezultă o trăire(ton afectiv) neplăcută. Percepția unui peisaj armonios răspunde unei trebuințe
secundare spirituale(nevoia de frumos)- apare o emoție superioară
estetică. Îmi reprezint un accident
prin care am trecut, discordanță cu nevoia de securitate- poate să apară teama. Îmi amintesc o întâmplare
pozitivă, o apreciere ce concordă cu nevoia de stimă și statut- apare buna dispoziție. Ideile
despre propria persoană și valoarea ei în concordanță cu nevoia de
autorealizare pot duce la sentimentul de
autoadmirație, mândrie. Imaginarea drumului în viață concordantă cu idealurile noastre susține pasiunea pentru studiu, cunoaștere.
Citesc o poezie sau un
text ce
răspunde convingerilor mele filosofice
sau despre frumos și armonie- apare o emoție sau un sentiment superior intelectual sau estetic. În cazul proceselor afective, în relația
obiect(realitate)- subiect mai importantă este motivația omului care dă valoare afectivă obiectului. Din această
cauză una și aceeași realitate produce reacții afective diferite la oameni
diferiți (au motive diferite). Exercitarea unui efort voluntar care îl apropie pe om de scop duce la
mulțumire, bucurie.
La rândul lor, procesele
afective susțin energetic cunoașterea, stârnesc imaginația,
aspectele plăcute sau neplăcute se rețin
mai ușor decât cele indiferente, efortul
voluntar e resimțit mai puțin când faci ceea ce-ți place , există motivație afectivă, atenția
se concentrează mai bine și e mai stabilă când e vorba de pasiuni.
Procesele afective
superioare, cele care au stabilitate,
sentimentele de tot felul, pasiunile
nobile sau ”oarbe” caracterizează omul în întregime, adică personalitatea sa. La rândul său un
anume tip de personalitate predispune ( prin
temperament sau atitudini caracteriale) la hipo- sau hiperemotivitate, optimism sau pesimism
ș.a. E semnificativ faptul că trăsăturile de caracter, luarea în stăpânire a
temperamentului, atitudinile creative
, cultivarea inteligenței ( există și
inteligența afectivă) depind în cea mai mare măsură de mediul
socio-cultural, de educație, la fel emoțiile , sentimentele superioare ,
pasiunile .
Prof. Olga Roateș
Multumesc!
RăspundețiȘtergere