Castelul, castelanii...

Nu demult, ne-au vizitat reprezentanţii unor asociaţii de voluntari care şi-au prezentat activitatea în folosul comunităţii, căutând să câştige adepţi. Cele discutate mi-au adus aminte nişte întâmplări vechi despre Castel şi castelani. "Castelul" era, de fapt, Casa de copii şcolari, iar "castelanii", locuitorii ei, copii fără, sau abandonaţi de părinţi. În tabără la mare (Năvodari, evident!) eram cazați în același pavilion toți cei din județ, copii obișnuiți și "castelani" . Primii erau mereu nemulțumiți: de cazare, de masă, de prezența celorlalți..., care se bucurau de "schimbarea de peisaj".Lucrasem mai înainte cu copii defavorizați, dar acum eram cu ceilalți. Pe plajă, de cum rămâneam mai liberă, "castelanii" mă înconjurau, râdeam, povesteam.

- De ce stați cu ei? mă întrebau ceilalti elevi ai mei. Sunt urâți, vorbesc greu, sunt ciudați!
Nu le-am făcut "morală creștină", ci le-am spus câteva povești de viață ale celor ciudați, le-am amintit nevoia de afecțiune a oricui, inclusiv a mea, iar ei țineau mult la mine...Simțeam că aversiunea lor se mai micșorează... Băgați în seamă de ai mei, "castelanii" au început să se desfășoare: s-au costumat spre hazul general, au făcut de serviciu la cantină, deși nu era nevoie, servindu-ne cu "porții de favoare", au adoptat cățeii cantinei -atracție irezistibilă (în braţele lor)pentru orice copil. Barierele au dispărut cu totul cu ocazia meciului de fotbal. Echipa județului era bună, majoritatea - copii de la Casă, jucau din tot sufletul...Galeria (toți cei ce nu jucau) s-a mobilizat. "Făcătorul de versuri și strigături" lucra din greu: transmitea celor apropiați, apoi

reluau cu toţii; vacarmul era de nedescris!

- N-o să mai îmbătrâniți cu asemenea copii și activități, remarcă un turist oarecare, atras de gălăgie. Mulțumirea mea era alta: copiii din cele două categorii se manifestau ca frații. Ai noștri au câștigat. Uniți - în bucuria comună - au stat de vorbă până târziu...Pe drumul spre casă erau cei mai buni prieteni: râdeau, împărțeau dulciurile, hrăneau și protejau cățeii "camuflați" într-o cutie cu găuri, în plasa de bagaje, sub haine.

Cred că povestea poate răspunde la întrebarea: de ce anume au nevoie mai mult cei defavorizaţi?...

Astăzi clădirea nu mai e "Castelul" de odinioară, e Centru Universitar.