OLGA R

Liceul cu "L" mare - Amfiteatrul

2012-02-08T03:13:00.018+02:00

Unde sunt zăpezile de altădată...?

2011-12-31T18:20:00.008+02:00

"- Afurisiţi copii! " Tanti Rozica era supărată.

"- Nu-i mai afurisi, creştino!" o certă frăţeşte tatăl meu. Se joacă şi ei...

Într-adevăr, pentru noi, copiii, joaca era ca o datorie pe care o îndeplineam cu pasiune şi dăruire, uitând de casă-masă, de orice altceva...

Iarna, cu multă zăpadă pe meleagurile copilăriei mele, sania şi lopata erau cele mai importante lucruri pentru orice copil.

Munţii de zăpadă ce apăreau după ce făceam pârtii ne "puneau la lucru" imaginaţia: oameni de zăpadă, cât mai mulţi şi mai expresivi, adăposturi, labirinturi, capcane: groapa se săpa cât mai adâncă, nuieluşe încrucişate la gura ei, zăpadă peste nuieluşe. Capcana era gata!

Grupul nostru de copii, rude şi prieteni, era unit şi invidiat.
În legătură cu capcana, intuiţia noastră găsea imediat "victima". Umblând la orgoliul ei, îi propuneam să fie "conducătorul nostru", să meargă în frunte prin munţii de zăpadă. Spre hazul tuturor, nu dura mult şi cădea în capcană! Apoi, devenea "aliatul" nostru pentru un nou episod.

Pentru a intra în joc fără a pierde timpul, pregăteam de seara capcana. Nu am anticipat însă, următoarea victimă: pe timpul nopţii, căţelul mic dar voinic ce păzea curtea, căzuse in groapă trezind-o pe mătuşa noastră, care l-a scos de acolo.

Ha-ha-ha! Iată de ce era tanti Rozica supărată pe noi!

Copilării...

Răcoare verticală

2011-08-23T09:45:00.020+03:00

Într-un cartier al Oraşului, la marginea sa, între blocuri banale şi conducta de termoficare se află un parc. Cartierul e mare, cu mulţi copii, iar parcul e mic, cel mai mic. Felinarele celor trei alei (la două niveluri ) sunt de înălţimea unui copil de cinci ani, arbuştii ornamentali pitici, in diferite nuanţe de verde, de mărimea unui căţel, iarba e tunsă scurt.
În partea centrală se înalţă fântâna arteziană. Nu ştiu când şi în cât timp s-a construit; in orice caz, nu demult.

Seara, după ce se întunecă puţin, eşti atras de culorile ei.

Ca o prismă hexagonală cu trei din feţe mai mari, din marmură neagră, iar apa cade de sus, de la vreo cinci metri, ca o perdea răcoroasă, într-un bazin din acelaşi material.

Cei care ocupă băncile din jur devin, majoritatea, fotografi amatori.
Părinţi şi bunici privesc în tihnă la copiii care abia învaţă să meargă sau, deja sunt pe role, trotinete, biciclete...
Nu scrie niciunde cine a proiectat-o sau a construit-o, n-am găsit în nici un ghid al oraşului.
Unii spun că e o donaţie...(a cui?)
Oricum, mi se pare că iese din uzual, mie şi "concartierenilor" mei ne place,
e... CEVA-ALTCEVA!

.....când toţi se retrag spre casă....

...jocurile de lumini şi culori continuă...

Dedicaţie: unui prieten

2011-07-09T00:10:00.012+03:00

Am avut la şcoală numai copii buni. Le-am descoperit calităţile la clasă şi în afara ei. Cea mai mare bucurie a mea a fost sclipirea de înţelegere din ochii îndreptaţi spre mine, atunci când explicam ceva. Am avut copii care găseau imediat răspuns la întrebare, exemplele cele mai "haioase"- replici la ale mele. Copii care rezolvau fără greş sau cu punctaj mare teste-grilă, doar pentru că erau atenţi la oră.
Tot buni erau şi cei care aveau în plus interesul să "distreze" clasa, astfel, oboseala, stressul dispăreau. Pe toţi i-am considerat prieteni, atunci ca şi acum.
Ne plăcea mult să mergem împreună în excursii, în tabere. Despre Ciric am mai povestit. Iată încă o mică poveste. Fiind o tabără de ziaristică, în fiecare dimineaţă autocarele ne duceau la centrele de presă din Iaşi unde copiii învăţau lucrând. Într-o dimineaţă lipseau de la autocar Cătă şi Claudiu. Cineva i-a pârât că au stat la poveşti toată noaptea, că s-au distrat în căsuţa fetelor, se pare că şi cu "ceva" vişinată...
- Nu se poate! a exclamat Mircea (Para', pentru cunoscători).
Ei? Copiii cuminţi? Înţeleg să fi făcut asta EU, dar nu ei!
Copiii mai neastâmpăraţi la şcoală m-au uimit în afara ei prin implicare, spirit organizatoric şi de echipă.
Mircea este astăzi un tătic fericit, dedicat familiei, activităţii sale. Deşi ne vedem rar, este prietenul meu.

Ecologişti...

2011-07-07T19:28:00.029+03:00

Iubim natura, protejăm viaţa , plantele, animalele, asigurându-le condiţii de creştere , respectând habitatul acestora. Dacă nu, ele, plantele şi animalele se "descurcă" singure , iar noi nu le deranjăm , le respectăm alegerea . Cam aşa :

"Copilul străzii", buruiană sau plantă de leac (?), oricum, decorativă...

...şi-a găsit un loc îngust între asfaltul trotuarului şi gardul casei, pe o stradă centrală a oraşului...

Mai găsim şi altele, după sezon: păpădii, ştevie (dragavei), traista ciobanului, maci, albăstrele, ciocul berzei, ochiul boului...

Tot ”a străzii” este și lumânărica
(Verbascum phlomoides), ea creşte ţanţoşă şi veselă în parcarea unui bloc. Arată destul de bine.... ori are condiţii, ori nu "face mofturi"....

La Băile Herculane, situate la o altitudine de 168 de metri, între Munţii Mehedinţiului-la est şi cei ai Cernei-la vest, într-un climat protejat, ca şi romanii odinioară, au preferat clădirile acestora, precum vila din imagine, împodobită cu statui, coloane şi arcade ...

Plante de tot felul, chiar şi arbuşti, au găsit convenabil un vechi hotel roman, pe acoperişul căruia s-au adunat soluri fertile şi apă, oferind condiţii de germinare chiar şi "generaţiilor următoare".

Dezvoltându-se în plin soare, se pare că se simt bine în aerul ozonat de la munte.

Mii de păsări s-au "cazat" făcându-şi cuiburi în hotelul abandonat după 1990 din staţiunea Vidra, în inima Munţilor Lotrului, profitând de aerul pur de la 1370 m altitudine. Hotelul ar fi avut 400 de locuri, sală de sport, aproape terminată.

La început de martie, Dunărea...

2011-03-14T17:31:00.018+02:00

În plin soare, între malul românesc şi cel sârbesc

La Vodiţa...
Acelaşi nume îl poartă viaductul, pârâul ce se varsă în Dunăre, mănăstirea...

Mai sus, în amonte... Reflexe verzi-argintii...
În soarele de martie...

Psihi_mu

2010-12-29T11:35:00.034+02:00

Am promis unor tineri să împac psihologia cu logica, măcar în definirea ei. Exigenţele logicii sunt mai riguroase şi mult mai vechi.

Etimologia unui termen spune mult despre înţelesul lui (Paul Popescu-Neveanu). Pornind de la "psihe" şi "logos"(limba greacă), folosind traducerile uzuale, psihologia ar fi "ştiinţa despre suflet", dar "suflet" are în limbaj obişnuit un sens afectiv. Grecii spun iubitei/iubitului psihi mu (a fost şi la noi moda, în epoca fanariotă) Psihologia se ocupă cu mai mult de atât, logica ne spune că definiţia nu e adecvată, e prea îngustă. Traducând "psihe"cu "psihic", "ştiinţa care studiază psihicul" devine definiţie circulară, foloseşte pe definit pentru propria lui definire. Cercul vicios poate fi spart înlocuind "psihic" cu ceva cunoscut.
Avem două variante: să ajungem la o definiţie extensională enumerativă incompletă ("ştiinţa care studiază fenomene precum: percepţia, gândirea, imaginaţia, atenţia, memoria, voinţa, emoţiile ş.a.m.d.), sau să înlocuim "psihicul" cu ceea ce este el, diferenţă specifică adăugată la genul proxim "ştiinţă"- definiţie intensională. Demersul nu este dificil pentru ştiinţa contemporană ce datorează atât de mult ciberneticii, informaticii, teoriei generale a sistemelor: "modalitatea superioară a vieţii de relaţie", "reflectare subiectiv-activă a lumii obiective", psihicul este, de fapt, un sistem complex de fenomene informaţionale, dependente de activitatea sistemului nervos central ("hardul"natural al sistemului) şi condiţionate de relaţia cu mediul socio-cultural (unde se învaţă programele,"softul ").
Deci: psihologia este ştiinţa care studiază sistemul complex de fenomene informaţionale aflate la intersecţia între biologic şi socio-cultural şi care mediază adaptarea la mediu.

O altă posibilă definiţie corectă vizează componentele domeniului său: fenomenele subiective strâns legate de actele comportamentale duc la constituirea trăsăturilor psihice de personalitate.
În acest sens, psihologia este ştiinţa care are drept scop explicarea omului ca personalitate, prin studiul impactului conjugat al fenomenelor informaţional-mintale şi comportamentului.

Psihi mu, mai interesează, oare, pe cineva aceste lucruri? Dacă vreţi să ştiţi mai multe, citiţi, studiaţi, întrebaţi!

Castelul, castelanii...

2010-10-20T16:08:00.037+03:00

Nu demult, ne-au vizitat reprezentanţii unor asociaţii de voluntari care şi-au prezentat activitatea în folosul comunităţii, căutând să câştige adepţi. Cele discutate mi-au adus aminte nişte întâmplări vechi despre Castel şi castelani. "Castelul" era, de fapt, Casa de copii şcolari, iar "castelanii", locuitorii ei, copii fără, sau abandonaţi de părinţi. În tabără la mare (Năvodari, evident!) eram cazați în același pavilion toți cei din județ, copii obișnuiți și "castelani" . Primii erau mereu nemulțumiți: de cazare, de masă, de prezența celorlalți..., care se bucurau de "schimbarea de peisaj".Lucrasem mai înainte cu copii defavorizați, dar acum eram cu ceilalți. Pe plajă, de cum rămâneam mai liberă, "castelanii" mă înconjurau, râdeam, povesteam.

- De ce stați cu ei? mă întrebau ceilalti elevi ai mei. Sunt urâți, vorbesc greu, sunt ciudați!
Nu le-am făcut "morală creștină", ci le-am spus câteva povești de viață ale celor ciudați, le-am amintit nevoia de afecțiune a oricui, inclusiv a mea, iar ei țineau mult la mine...Simțeam că aversiunea lor se mai micșorează... Băgați în seamă de ai mei, "castelanii" au început să se desfășoare: s-au costumat spre hazul general, au făcut de serviciu la cantină, deși nu era nevoie, servindu-ne cu "porții de favoare", au adoptat cățeii cantinei -atracție irezistibilă (în braţele lor)pentru orice copil. Barierele au dispărut cu totul cu ocazia meciului de fotbal. Echipa județului era bună, majoritatea - copii de la Casă, jucau din tot sufletul...Galeria (toți cei ce nu jucau) s-a mobilizat. "Făcătorul de versuri și strigături" lucra din greu: transmitea celor apropiați, apoi

reluau cu toţii; vacarmul era de nedescris!

- N-o să mai îmbătrâniți cu asemenea copii și activități, remarcă un turist oarecare, atras de gălăgie. Mulțumirea mea era alta: copiii din cele două categorii se manifestau ca frații. Ai noștri au câștigat. Uniți - în bucuria comună - au stat de vorbă până târziu...Pe drumul spre casă erau cei mai buni prieteni: râdeau, împărțeau dulciurile, hrăneau și protejau cățeii "camuflați" într-o cutie cu găuri, în plasa de bagaje, sub haine.

Cred că povestea poate răspunde la întrebarea: de ce anume au nevoie mai mult cei defavorizaţi?...

Astăzi clădirea nu mai e "Castelul" de odinioară, e Centru Universitar.

Ceva durabil...

2010-09-23T23:52:00.005+03:00

O şcoală se recomandă, în primul rând, prin oamenii ei: elevi, profesori, directori, prezenţi şi înaintaşi. Aceştia din urmă au avut grijă, acum mai bine de 115 ani, să asigure ceva trainic şcolii.
Dacă e şi frumos...judecaţi singuri!

Mobila din lemn masiv, comandată special, nu este lucrată în ţară. Piesele de mobilier originale au fost şi sunt folosite în cele două cancelarii, birourile directoriale, muzeul şcolii, holul central.

Cancelaria principală, dulapuri cu cărţi valoroase

Mai multe poze în Picassa web album

Sunt toate acolo...

2010-08-25T09:27:00.030+03:00

La marginea unui oraş - staţiune montană se află un sat, la marginea satului (cam "risipit", ca la munte), o comunitate de muncitori hidroenergeticieni ce şi-au cumpărat şi înfrumuseţat "barăcile", transformându-le în vile, trăind în armonie cu tabăra de copii de peste drum. La marginea acestei comunităţi, o pajişte înflorită urcă spre munte. La marginea de sus a pajiştei, ca un punct înalt de observaţie, o cabană albă, cu etaj: clădirea administraţiei taberei. Administratora taberei are o calitate esenţială : iubeşte copiii. În dreapta cabanei, la câţiva metri, schitul străjuit de brazi înalţi. În spatele cabanei, cărări urcă pe munte printre tufe de mure, sovârv şi cimbrişor. Terasa este plină de muşcate viu colorate ce se revarsă peste balustradă, de poveşti la lumina lunii despre toate: copii şi istorii, munte şi oameni, sfinţi şi obiceiuri, "Al Bătrân " şi "Mişcotici", plante de leac şi energii benefice, harul părintelui de la schit şi "aşa sunt vremurile"... Jos, câinele pare că păzeşte, dar, de fapt, aşteaptă copiii să-i conducă pe munte (ultima dată a fost "doar"cu meteorologii de la staţie). În aerul pur, cu aerosoli, se aude toaca de la schit, miroase a cetină şi a busuioc, a fân cosit. Bulzul, Bulzucul, Ciuha Mică, Ciuha Mare, Culmea Turneanu, se conturează pe cer...
Locurile sunt tot acolo..., oamenii la fel...şi eu, în fiecare an, doar copiii nu mai pot veni în tabără...
Căciulata, Păuşa, Colonia, tabăra Arutella, Ursu, Doamna Mărioara....

La sosire...

Pe fondul întunecat al muntelui împădurit, în plan îndepărtat, central: cabana albă...

La plecare...

Pe fondul alb al norilor, în plan îndepărtat: Bulzul, Bulzucul, Ciuha Mică, Ciuha Mare - Cozia...

Dunărea...şi nu numai...

2010-07-21T14:34:00.010+03:00

Dunărea la Dubova

Casă de vacanţă la Dubova

Pârâul Slătinicul Mare (cam mic acum...) curge la vale...

...şi se varsă în Dunăre

Dunărea la Baraj, ziua....

.....şi seara !

Mal cu flori la Şimian

Soarele îi luminează pe toţi...

2010-07-15T10:54:00.000+03:00

Tradus ca în titlu, dictonul latin "Sol lucet omnibus" , adăugând "...la fel", semnifică faptul că toţi oamenii au dreptul egal de a se bucura de darurile firii. Din acest punct de vedere, din Alaska până în Sahara, ai fi tentat să spui: aşa e ! Dar..., există totdeauna un "dar"! Dreptul natural nu este totuna cu faptul real! Ce înseamnă "darurile firii"? În psihologia personalităţii "firea" presupune ceva dat, înnăscut. Iar ceea ce este înnăscut constituie o premisă, un potenţial pentru o însuşire ce se formează în timp, în anumite condiţii naturale, sociale, economice, culturale. Deci ..., acelaşi "dat"se dezvoltă într-un fel într-o familie de intelectuali suedezi şi altfel într-o familie de fermieri sudanezi, un fel într-un fel într-o familie germană conservatoare şi altfel într-o familie de artişti cubanezi...Lăsând la oparte consideraţiile genetice, expresia "aşa sunt eu" exprimă, în fapt, o realitate, cea a personalităţii constituite, indiferent cum, un fel de a fi propriu (a fi-fire), o "fire" cu foarte multe trăsaturi rezultate din participarea complexă a unor procese mentale, psihice. Fenomenele psihice, de la cele mai simple (senzaţiile) până la cele mai complexe (gândirea, imaginaţia...) sunt informaţionale, ne "luminează". Dar cum? Unii oameni au pragurile senzoriale (vizuale, auditive, tactile etc.) mai ridicate , alţii mai coborâte. Unii au spirit de observaţie, percep amănunte, alţii nu. Unii îşi pot reprezenta lucrurile în mişcare sau transformare mai bine decât alţii. Unii gândesc "făcând din multe puţine", alţii invers. Unii îşi rezolvă problemele în mod original, alţii merg spre informaţie pe căi"bătătorite". Unii anticipează corect finalul unor activităţi, alţii se adaptează "din mers". Am cunoscut persoane cu memorie remarcabilă, ce ţin minte "tot", alţii reţin doar ce este (pentru ei!) mai important . Stările afective informează pe unii despre concordanţa, pe alţii despre discordanţa dintre realitate şi propria motivaţie. Dacă iau în calcul motivaţia, ea este cea care conduce la domenii de informare diferite. Am putea continua pe multe pagini, dar e clar: mintea informează pe fiecare în mod diferit. Dictonul de la care am pornit ar putea fi formulat şi adăugat astfel: "Soarele îi luminează pe toţi la fel, iar mintea, pe fiecare altfel!"

Optimismul...

2010-06-21T17:11:00.000+03:00

Întotdeauna o pagină albă mă duce cu gândul la una din trăsăturile de caracter ce exprimă atitudinea pozitivă faţă de ce va urma, şi anume, OPTIMISMUL.
Printr-un "link" rapid sau, dacă vreţi "shortcut", ajung la OPTIMISMUL PEDAGOGIC.
Această teorie susţinea că mintea copilului, la naştere, este o pagină goală - tabula rasa - pe care poţi scrie orice, cu alte cuvinte, poţi face orice din oricine, rolul pedagogiei fiind să găsească metodele, căile de a o face. Ca reacţie la teoriile anterioare, prin care în personalitate totul este predeterminat ( de soartă, creator, fie el divinitate sau părinţi), aceasta teorie a avut un rol progresist orientând cercetările spre factorii dezvoltării.
Teoriile realiste de astăzi susţin două idei esenţiale: nu poţi face orice din oricine ( trebuie să existe nişte predispoziţii ereditare, măcar normale, privind analizatorii şi sistemul nervos), a doua idee este aceea că omul este educabil în cea mai mare măsură (sistemul nervos are mari "valenţe plastice", este structurabil prin activitatea de învăţare), cu condiţia să faci educaţia la timp şi aşa cum trebuie.

Cadou pentru cititorii care au suportat teoriile

"Dorson" - revistă de... CLASĂ (a X-a A)

2010-06-16T23:54:00.000+03:00

Într-un moment în care revista liceului era "pe linia moartă", elevii căro-ra le-am fost "dirigă"au realizat un proiect ambiţios, revista clasei. A apărut lunar, timp de trei ani şi cu o ediţie anuală în limba engleză. Am fost numită DIRECTOR ONORIFIC, cu legitimaţie, cu poză. Am înţeles repede care era rolul meu: să-i las să facă ce vor, fără a-i cenzura vreodată, să-i susţin în toate proiectele, să fiu un "tampon"( amortizor de şocuri) între ei şi profesorii clasei fără simţul umorului, să semnez hârtii (făcute impecabil) când organizau câte o "gală de lansare" a unui număr nou. Cred că mi-am îndeplinit rolul, astfel încât revista apărea, fiind aşteptată cu nerăbdare şi de elevi, şi de profesori. În ciuda unor "consecinţe mici" (note!) pe care nu le puteam contracara, ei şi-au spus punctul de vedere despre tot ce însemna universul lor: şcoala şi lumea, poezia şi muzica, sportul şi ştiinţa, ... Îmi amintesc şi "paginile de comă", "integreşniţele", mica "publicitate", "Digestia la gasteropode"....combinată cu informatica..., surprinzătoarele eseuri despre orice...

După 10 ani

Ti lascio una canzone

2010-06-13T18:59:00.000+03:00

"Îţi las un cântec", frumoasa compoziţie a lui Gino Paoli, cantautor italian, a devenit numele unui program , festival şi concurs, dedicat transmiterii valorilor muzicale consacrate, peste ani şi generaţii. Protagoniştii sunt copiii şi tinerii de toate vârstele care "respiră" muzică.
"Cum poţi să nu cânţi?" întreba Antonella Clerici, moderatoarea programului. Copiii sunt nemaipomeniţi: naturali, dezinvolţi, foarte talentaţi, cântă mari hit-uri, dar şi muzică tradiţională italiană, dându-le o interpretare proaspătă. Invitaţii, cunoscuţi cântăreţi, compozitori, personalităţi artistice, toţi iubitorii muzicii îi susţin cu încântare. Este un concurs, dar adevăratul câştigător este Muzica.

2009

Ar trebui să fie valabile şi astăzi...

2010-06-12T23:51:00.000+03:00

Docendo discimus. [ Învăţînd pe alţii învăţăm şi noi (profesorii, învăţarea continuă).]
Est modus in rebus. [Este o măsură în toate (cu Horaţiu satirizăm excesele).]
Aut Caesar, aut nihil. [ Avem aspiraţii înalte (para-frazând, desigur).]
Per aspera ad astra. [Pe căi anevoioase se ajunge la stele (cu muncă, sârguinţă).]
Ab Iove principium. [ A începe cu ce e mai important (ierarhizarea priorităţilor).]
Homo res sacra est homini. [Omul e lucru sfânt pentru om (nu lup), îi replica Seneca lui Plaut.]
Non multa, sed multum. [Mult, în puţine cuvinte (esenţialul, profesorii cu o oră pe săptămână ştiu).]
Nulla dies sine linea. [ Exerciţiul zilnic e esenţial pentru desăvârşire (a fost şi deviza lui Beethoven).]
Vae soli! [Vai de cel singur ! (promovăm munca în echipă)]
Res, non verba. [ Fapte, nu vorbe! (rezultatele muncii sunt cele ce conving)]
Sub lege libertas. [Libertate în cadrul legii (norme, regulamente şcolare).]
Vivat, crescat, floreat! [Urare rostită la reuniunile academice (vă doresc şi vouă!) ]....şi,....pentru că.... Panta rhei [Totul curge (se schimbă, transformă, modernizează)] :
Knowledge is power. [ Ştiinţa înseamnă putere (Scientia et potentia in idem coincidunt, cum spunea latinul).]

"Paşi spre mileniul trei"

2010-06-12T18:22:00.000+03:00

Concurs, la Iaşi. Echipa- jul s-a for-mat singur: cinci prieteni dintr-o clasă, două priete-ne cu ei, din alte clase. Nu era cazul să înveţe prea mult, fiecare era în "do-meniul" lui, după preocupări şi pasiuni. În tren, să mai treacă timpul, s-au apucat toţi de treabă: Iulia şi Ana citeau ikebana, Vasi şi Bogdan, circulaţie şi prim ajutor, Mike, cu ochii închişi tasta ceva, Silvia mă ajuta la corectat lucrări de control, Dorian, "ca ajutor de organizator", trecea când pe la unii, când pe la alţii.
În ziua concursului, echipaje din şapte judete, susţinuţi de profesorii lor. Probele se desfăşoară pe rând: dactilografiere după dictare, prim ajutor, design vestimentar, circulaţie rutieră, informatică, artă culinară, proba artistică... După proba de info (desfăşurată într-o sală apropiată) , juriul a fost anunţat de ordinea performanţelor: noi, alt judeţ,...,...

"Şi notele?", a întrebat un membru al juriului: "10, 9,....?"

"Nu", arăspuns profesorul ieşean: "10, 6,..."

Mai trebuie să spun că am câştigat locul I?

Panta rhei...

2010-06-11T14:05:00.000+03:00

Copiii învaţă de la cei maturi, dar nu-i exclus să fie şi invers. În legătură cu învăţarea se pot pune multe întrebări: "ce înveţi?", "cât înveţi?", "cât de bine înveţi?", "cum înveţi?"... Înainte de toate aceste întrebări, în primul rând, se pune întrebarea "de ce?". Orice acţiune are o motivaţie, indiferent care ar fi tipul ei .
"Copiii de astăzi nu mai sunt ca (şi) cei de altădată". "Şcoala de astăzi .... nu mai este ca şcoala de altădată". "Ehee, ... pe vremea mea ...." Aceste afirmaţii sunt luate în sens negativ pentru vremurile noastre. Eu aş vrea să nu le iau aşa. E firesc să se schimbe lumea : şi şcoala, şi învăţătura. E cazul să se schimbe şi cei care-i învaţă pe tineri. Aceştia au în minte un model, pe care l-au admirat în anii de şcoală şi pe care îl folosesc la rândul lor. Ar fi cazul să-şi pună întrebări, să acceseze noile descoperiri şi să le adapteze activităţii lor.
De ce învaţă copiii? Pendulând între "trebuie" şi "vreau", ar trebui, cred eu, să ajungă la "îmi place". Motivaţia societăţii şi motivaţia lor nu se potrivesc întotdeauna sau sunt decalate în timp. Acum, aici, la acest obiect, la această temă, trebuie să ofer eu, cel matur, o motivaţie, o satisfacţie a reuşitei imediate, care să-l susţină pe tânăr pe mai departe. În final, o observaţie şi o întrebare. Unele obiecte de studiu au motivaţia învăţării "gata făcută": examenele, unde, ele sunt obligatorii. Oare, această motivaţie îl susţine suficient pe tânăr, astel ca învăţarea să fie eficientă ...?
Soulchild-Teach Me

Psihanaliza

2010-06-10T13:51:00.000+03:00

Un ilustru "confrate", priceput la toate (!), nu se sfia să susţină, pe un post de televiziune, că psihanaliza este o ramură a psihologiei. Nimic mai neadevărat! Cu atât mai grav este faptul că persoana respectivă este un "mai recent" universitar.
Psihanaliza este un curent de gândire în domeniu şi o şcoală psihologică întemeiată de medicul neuropsihiatru vienez Sigmund Freud (1856-1939). Teoria sa explică psihismul uman în întregime, personalitatea şi formarea sa, tulburările psihice. Totodată, psihanaliza este şi o practică terapeutică a acestor tulburări sau boli psihice.

Psihicul are trei zone: inconştientul, preconştientul şi conştientul. Personalitatea este alcătuită din trei instanţe: Sinele (Id), Eul (Ego), şi Supraeul (Superego). Sinele e prezent încă de la naştere. Zonă profundă, instinctuală, reprezintă, prin energia sa, motorul dezvoltării. Pe lângă instincte (instinctul vieţii-Eros ; instinctul morţii-Thanatos), el cuprinde impulsuri şi dorinţe nesatisfăcute, refulate*, operând pe baza principiului plăcerii. Eul se formează odată cu încercările de adaptare la mediu, intermediar între Sine şi realitate, se bazează pe principiul realităţii. Supraeul, de origine socială, e un fel de instanţă morală care controlează comportamentul, neacceptând pe cel contrar normelor şi valorilor sociale.
Sarcina adaptativă a Eului e dificilă, între impulsurile Sinelui şi exigenţele Supraeului. Sunt foarte interesante mecanismele de apărare ale Eului: re-fularea, negarea, proiecţia, raţionalizarea, sublimarea.....
Dacă doriţi să ştiţi mai mult sau n-aţi înţeles ceva, citiţi, întrebaţi!

*Refularea înseamnă reprimarea în inconştient a tendinţei indezirabile şi nu invers, cum am mai auzit. În limbaj cotidian, unii îl confundă cu descătuşarea, descărcarea tensiunii, catharsisul.

Năvodari

2010-06-10T09:53:00.000+03:00

Motto: Mamicî, vreau la rocotecî....
[ Băiatul de patru ani al unor colegi moldoveni]

Am fost de multe ori cu copiii la mare. Plecau la drum îmbrăcaţi lejer, dar cu bocăncei în picioare...
Ca mamă de rocker şi dirigă de "cotă parte" rockeri, am ascultat multă muzică, le-am procurat CD-uri dintr-un anume loc bucureştean, am fost la rocotecă, dar...bocăncei am purtat numai iarna...

În iunie..., aşteptînd vacanţa

2010-06-10T01:54:00.000+03:00

Sub ramuri verzi

Două inscripţii pe acelaşi frontipiciu

Natura et scientia

Interioare cnt

2010-06-10T00:31:00.000+03:00

Holul mare

Spre etaj, jos mozaic 1883-anul întemeierii

Coridor european

Copiii

sunt în vacanţă

Tabere

2010-06-09T09:35:00.000+03:00

Mai mulţi ani la rând am fost cu copiii mei în tabere la mare, la munte, tematice, concursuri, olimpiade. Cele mai interesantă pentru noi toţi ( copii şi profesori) a fost tabăra de jurnalistică de la Ciric, Iaşi . Moldovenii sunt neîntrecuţi în tabere tematice (ei au organizat prima dată şi tabăra de psihologie).
Ar fi multe de spus despre această tabără: amploarea eforturilor în organizare , implicarea autorităţilor locale şi a sponsorilor, a trusturilor de presă-gazde, bogăţia activităţilor. Toată lumea era în miscare: unii scriau (oriunde, chiar între două dansuri la discotecă), unii pregăteau emisiuni radio sau TV, unii se documentau, luau interviuri, tehnoredactau propriile ziare sau reviste prin redacţii şi aşa mai departe...
Mi-ar trebui mult mai mult timp şi talent într-ale scrisului ca să redau atmosfera şi toate satisfacţiile trăite acolo...Interesul nostru pentu Ciric îl puteţi aprecia şi astfel: la prima ediţie au participat de la noi zece copii, la a treia ediţie, optzeci.

***

Iată o scurtă întâmplare. În program aveam un picnic înaitea unei vizite, iar Dl. Mâţă, administratorul, a pregătit pentru fiecare un hot-dog.

- Ce cârnt mic pentru o pâine aşa de mare! se miră Emanuel, cel mai mic din echipă.

- Şi ce, ai fi vrut invers? îi răspunde Dl. Mâţă.

- Nu, domnu' Mâţî, replică el moldovineşti, atunci aş fi spus:

- Ce pâine mică pentru un cârnat aşa de mare!

.....................................................................

Liceul cu "L"mare

2010-06-08T10:15:00.000+03:00

Fotografiile sunt făcute cu cameră Fuji, rezoluţie 7,1 MegaPixels
Fotografiile sunt apărate de Legea drepturilor de autor...

În zi cu soare...

Faţada sub ramuri ninse

Cabinetul de asistenţă psihopedagogică

Amintiri

2010-06-08T09:51:00.000+03:00

Am multe amintiri frumoase şi amuzante din cariera mea. Mi-am propus sa vi le împărtăşesc şi vouă. Întâmplările nu vor fi datate, pentru mine ele sunt vii, actuale. Odată cu întâmplările îmi voi aduce aminte de "copiii mei": isteţi, amuzanţi, originali, creativi, curajoşi, sensibili.....

The Time Jumpers

Primăvara spre vară

2010-06-07T15:39:00.000+03:00

Dintre lunile anului, ale primăverii târzii, luna mai îmi place cel mai mult. Natura prinde forţa necesară pentru a ne copleşi cu parfum şi culoare. Sfârşitul lui mai şi începutul lui iunie, pentru mine, reprezintă întotdeauna Macedonski, cascadele de roze, valţul rozelor....

Rondelul cascadelor de roze
de Alexandru Macedonski

Urcând pe pomi, zâmbind pe case,

Se surpă rozele grămadă,
Sau întocmesc câte-o cascadă

Pe vreo alee mai retrasă.

Parfumul lor purtat în stradă,

Întinde-a lui subţire plasă...

Urcând pe pomi, zâmbind pe casă,

Se surpă rozele grămadă.

De-oricâte oprelişti nu le pasă

Sunt un torent, sunt o cascadă,

Ce-n voia soarelui se lasă

Dar ce, de cum sfârşesc să cadă,

Reurcă-n pomi, zâmbesc pe casă.
Muzica: T. Gheorghe, Versuri:

A. Macedonski

Profeţia autorealizatoare

2010-06-06T21:11:00.001+03:00

O tânără prietenă susţinea, nu de mult, că este un foarte bun psiholog.
Mi-a povestit că a aflat despre un coleg că o urăşte, lucru de care ea era convinsă de mai multă vreme. Ceea ce anticipase, s-a adeverit.
E foarte posibil, i-am răspuns, dar poate fi şi...profeţie autorealizatoare. Iată, pe scurt, în ce constă fenomenul : convingerea că celălalt are anumite sentimente faţă de tine (in acest caz negative) te determină să ai sub/inconştient un anumit comportament care să inducă celuilalt ideile despre tine, sentimentele, atitudinile, de care erai convins, fără ca acela, iniţial, să le aibă.
Sunt semnale subliminale concordante cu convingerea ta: mici modificări de mimică, schimbarea direcţiei privirii, a distanţei faţă de persoană ca interlocutor, a unghiului corpului faţă de celălalt, raportat la poziţia faţă în faţă etc. Şi aşa, treptat- treptat "profeţia"s-a"autorealizat"!
Dacă doriţi să ştiţi mai multe sau aveţi nelămuriri, citiţi, întrebaţi!

MSD

2010-06-03T10:29:00.000+03:00

Mi s-a întâmplat să aud pe cineva spunând:

"Eu am o memorie de scurtă durată."

"Foarte bine că o ai", i-am răspuns eu.

Memoria de scurtă durată nu este o memorie "proastă", "slabă" ! Este un tip aparte de memorie: memoria de scurtă durată (MSD), numită şi memorie "operaţională", "de lucru". Informaticienii o ştiu foarte bine, prin analogie cu sistemele de operare artificiale.

La noi, oamenii, durata ei este de pînă la 8-10 minute şi ne ajută să legăm o idee de alta într-un raţionament, o frază de următoarea într-un discurs, fără să ne repetăm, asigură continuitatea fluxului vieţii psihice.

De ce până la 8-10 minute?

"Până la 5 minute este de şi mai scurtă durată", a spus cineva.

Aceste limite sunt dictate de mecanismele sale cerebrale. MSD se bazează pe aşa-zisele "circuite reverberante", lanţuri neuronale scurte, în care influxul nervos circulă, repetându-se din ce în ce mai slab, ca un ecou ( reverberaţie) până la limita de 8-10 minute. După această limită mecanismele nervoase revin la starea iniţială. MSD este, bineînţeles, completată, la nevoie, permanent, de memoria de lungă durată. MLD se bazează pe alte mecanisme cerebrale, transformări chimice ireversibile, care deşi se mai erodează în timp, asigură păstrarea informaţiilor peste 8-10minute, săptămâni, luni, ani, toată viaţa.
Variabilitatea limitelor MSD se datorează unei caracteristici a sistemului nervos : mobilitatea

(dată de viteza cu care se consuma şi se refac substanţele energetice), aceasta diferă de la om la om, şi se reflectă şi în temperamentul oamenilor, fiind moştenită. La cei mai "iuţi din fire", MSD lucrează până la 8 minute, la cei mai"lenţi din fire" până la 10 minute, aproximativ.

Dacă vreţi să ştiţi mai mult sau aveţi nelămuriri, citiţi, întrebaţi!

Intenţie

2010-05-30T17:05:00.000+03:00

Literele greceşti "psi" şi "lambda" se folosesc drept siglă (sau prescurtare) pentru un vast şi fascinant domeniu : psihologia.

În următoarele postări voi încerca să explic, pe scurt şi pe înţelesul tuturor (sper), câţiva termeni din acest domeniu, uneori înţeleşi cu totul altfel în limbajul cotidian.

Sinceritate

2010-05-25T20:26:00.000+03:00

Nu sunt un "fan" blogwork şi n-aş fi scris aici dacă nu era "temă de curs", îmi place, însă, să învăţ. Nu că n-aş fi deschisă schimburilor de idei, sunt, dar nici cu mine nu mă plictisesc niciodată. Opiniile le împărtăşesc mai degrabă celor apropiaţi, din discreţie şi nu din disimulare. Fiind de modă veche, îmi place să privesc oamenii în ochi când le vorbesc. Aşa,...doar îmi imaginez!

Fiindcă îmi place natura, iată două poze de sezon:

Malul Dunării şi "malul" drumului la mijlocul lunii mai